RETRO

Mai ti minteMiha??

Pot să răspund şi eu, cred  nostalgii, Bil, cartonul de Kent era cheia care deschidea aproape orice uşă....
Eu am prins, copilă fiind, şi cozila la lapte, la care stătea bunica mea începând cu 3 dimineaţa, şi munca patriotică, şi carnea luată la negru cu 70 de lei kg...

Chiar am avut un televizor din asta, Sirius parcă...



'Şi am fost şi şoim al patriei

Da dragule dar nu orice usa...imi amintesc aveam fratele in spital pt operatie,m-am chinuit de la focsani cu cartuse de kent si vin inbuteliat cel mai bun din vrancea,mi-am rupt mainele pana la bucuresti cu trenul cu metrol,cand sa i le dau imi spune ca el nu bea si nu fumeaza,vroia bani...pana nu i-am dat si bani nu mi-a operat fratele...!

Off, Miha, trist...aici e de discutat, poate facem odată un topic despre lichelele din diferite sisteme, mai ales sanitar, şi care condiţionează actul medical de primirea unor foloase!! Nu mi se pare nimic mai josnic decât să bui în balanţă viaţa unui om cu nişte bani, indiferent de sumă!!

Ca să mai destind atmosfera, eram încă micuţă atunci, dar am înţeles ca ambalajele de la ciorapii de damă ADESGO aveau valoare de adevărate fotografii erotice pentru domni

Să nu râdeţi, că râd eu destul de mă prăpădesc!! Mi-am amintit, bunica avea una din asta, pompă cred că îi zice, în care punea insecticid şi dădea pentru insecte, prin colţuri...puţea înfiorător!!

Da stiu,si bunica mea la fel...

Am găsit un text fain, pe blogul unui tip, despre Epoca de Aur, şi anumite obiecte pe care toţi le-am avut...mie una mi-a stârnit un car de nostalgii...

Mic inventar de obiecte din Epoca de Aur

Autosifonul
În acele vremuri, când sticlele goale de licori capitaliste erau expuse cu mândrie vitrine ca semn al prosperităţii, şpriţul, băutura românului cea de toate zilele, era foarte preţuit. Aşa că orice bărbat avea în casă sifoane de sticlă, grele ca pietrele de mormânt, cu care copilul se târa până la sifonărie să le umple şi venea gâfâind, dar fericit cu sifoanele aburite, iar pentru asta primeaBANI de o îngheţată Polar – aia după care oftează acum încubicle-ul lui, în pauza de masă de la corporaţie.
(apropo, ce ironie: generaţii întregi de pionieri au scris compuneri cu tema “Ce vreau să mă fac atunci când o să fiu mare”, dar nimeni n-a nimerit răspunsul “eu când o să fiu mare o să mă fac corporatist sau piaristă şi o să vorbesc într-o limbă de lemn mai jenantă decât cea de acum de la Telejurnal” – n. Julius)
Cei mai norocoşi aveau autosifon, un sifon metalic care funcţiona cu nişte mici capsule, cum sunt alea ale scafandrilor. Când se terminau capsulele, fugeai jos la magazinul de încărcat brichete, reparaţii imposibile, confecţionat chei şi încărcat capsule, şi le schimbai cu un set plin. Frecvenţa cu care schimbai capsulele era direct proporţională cu cantitatea de vin băută de tac-tu.
Trusa chinezească pentru geometrie
Am iubit această trusă, chiar dacă am urât geometria. Dar micile liniuţe chinezeşti, compasul, echerul şi raportorul erau aşa de simpatice, încât mă imaginam la planşetă inventând chestii măreţe, cum ar fi un Lăstun funcţional. Am rupt câteva liniuţe de alea tot gândindu-mă, cu ele în gură, când n-aveam chef să fac din culegerea de Gheba (pentru cititorii mai tineri: profesorul Gheba era mai duşmănit decât e Băsescu astăzi).
Penarul de lemn
Copiii săraci, adică cei proveniţi din familiile cu 7-9 puradei, nu aveau parte de penarele noastre – ale copiilor singuri la părinţi sau aproape -, penare superbe, din vinilin imitând pielea de şarpe şi cu fermoar. Aşa că aveau unele de lemn. Am luat câteva în cap de la invidioşii pe penarul meu mare din vinilin albastru, în care puneam o oglinjoară ca să-l ţin deschis şi să o văd pe furiş pe colega din spate, Alexandra, care avea penar chinezesc de lux, care se închidea cu magnet – ŢAC! Foarte sexy sunet.
Creveţii vietnamezi
Când criza economică duduia, adică din ’80 încoace, un singur aliment se găsea din abundenţă în Alimentări: creveţii vietnamezi. Practic, erau munţi de cutii cu crevenţi în orice alimentară din România, din Bucureşti la Fălticeni şi din Arad la Constanţa. Foarte buni la gust, păcat că, după o jumătate de cutie, te lua aşa o sastiseală că nu mai puteai să-i vezi.
Aveau forma unor cerculeţe gălbui, pe care le puneai în ulei încins şi se umflau şi se arcuiau, cranţ, cranţ, cranţ făceau în gură, le ştiu aşa bine gustul de parcă am mâncat ieri. Erau aproape la fel de cumplite ca chips-urile de astăzi.
Radio RIC
Era un micuţ, foarte micuţ radio românesc, cu căşti, care părea făcut de japonezi, în comparaţie cu radiourile celelalte. Prindeai cu el doar Radio România (sau cum se numea, nu mai ţin minte), însă mi-a folosit mult să mă dau şmecher la şcoală, când ascultam la prima oră, de la 8 la 8:50 emisiunea de muzică cu dedicaţii. (Curierul melodiilor – n. Julius) Băgam radioul în buzunarul interior al costumului de şcoală, trăgeam firul pe mânecă şi sprijineam urechea cu cască de mână, într-o atitudine gânditoare la lecţie.
Exact cum fac acum copiii cu mufa de la iPhone în ureche – deci, toate vechi şi nouă toate.
Mingea de 35
Erau trei feluri de mingi model mare în comunism: două pentru copiii săraci (mingea de 18 şi cea de 35 de lei) şi mingea de piele ARTEX , albă cu hexagoane negre, care costa 300 de lei – aveau fiii nomenclaturiştilor, securiştilor şi bişniţarilor (mai era şi mingea Căprioara, de 200 de lei, din piele întoarsă, care se îmbiba de praf şi lăsa urme pe haine de câte ori se lovea de tine; am purtat 2 săptămâni un tricou alb fără să-l dau la spălat doar ca să arăt tuturor ce stop de piept brazilian făcusem – n. Julius )
Am avut doar minge de 35 la viaţa mea, din care iubirea cea mai mare a fost una de culoare muştar. Cumpărarea mingei era o chestie iniţiatică, nu oricine putea să cumpere o minge bună. Era o prostie să o rogi pe maică-ta să-ţi ia o minge, căci venea acasă cu una deja ovalizată. Te duceai la librărie şi te uitai bine în coşul cu mingi. Alegeai una şi o aruncai în sus, făcând-o să se rotească, ca să vezi dacă e ovalizată sau nu. Era destul de greu să nimereşti una bună, iar a mea muştar a fost fantastică. Am ochit-o din prima, era ceva mai mică decât celelalte şi puţin mai grea. O simţeam pe şiret ca pe aia de piele ARTEX! Trăgeam nişte bombe cu stângul de rupeam portarii, chiar şi pe ăia de la juniori de la Rapid! (Camio, presupun că erai deja prin clasa a IX-a când jucai cu juniorii de la Rapid, şi nu erau juniorii, ci piticii – n. Julius)
Bicicleta Pegas
Pegasul era de două feluri: cu şa lungă şi cu şa scurtă. Alea cu şa lungă păreau un fel de Harley Davidson care a fost bolnav când era mic, nu le-am suportat niciodată, dar rockerii mureau după ele. Iar fetele mureau după rockeri. Bine le făcea miliţia că îi tundea.
Eu am avut cu şa scurtă, bicicletă de viitor bărbat adevărat, cu Logan. Prietenul meu, Marius, avea acelaşi model, al lui era roşu şi al meu verde. El îl bibilea toată ziua, eu îl scoteam cu noroi pe el şi când era soare. El îl tunase cu pseudo-antenuţe făcute din sârmă înfăşurată pe tubul de plastic de suflat cornete, al meu era stock, cum îl luasem de la magazin.

http://www.dailycotcodac.ro/

Da, vă pot spune, apropos de penare, că am jinduit toată viaţa de elev la unul din ăla chinezesc, cu magnet...nu a fost să fie, ai mei nu aveau pile unde trebuie şi mama nu avea de unde să îmi ia!



Am avut în schimb joc din ăsta , tot chinezesc, cu multe bile mici, de sticlă, colorate!

vad ca v-am starnit.....
ei...nu stiu cum sa pun ..problema ...!!!...
..era mai bine ..atunci...sau ACUM??

Hei, grea întrebare....eram clasa a zecea la Revoluţie, îmi aduc bine aminte de tata care asculta pe vremea cealalta Europa Libera pe furis, si de faptul că, din cauza bunicului meu stabilit in Norvegia, am fost persecutati toti.

Hotarat, e mai bine acum!! faptul ca esti liber sa spui ce vrei, sa scrii unde vrei, ca ai mai mult, mult mai mult decât cele doua ore neorocite de TV in fiecare seara, ca poti calatori oriunde....toate astea nu se compara cu nimic!!! Nostalgicii au uitat prea repede cozile infernale, curentul oprit, faptul ca iti era frica si de umbra ta....

Eu am purtat uniforma din asta, cand ne imbracam asa aveam PTAP (pregatirea tineretului pentru apărarea patriei)

Dar şi cozile, infernal de lungi, cozile care îşi măcinau viaţa şi sănătatea...pâinea luată pe cartela aia înfiorătoare de pâine, pe care vânzătoarea o perfora ca să ştie că ţi-ai luat raţia....

Voi vă mai aduceţi aminte de dozatoarele TEC?? erau prin anii 90, 93-94 chiar...am băut pănărămi din alea şi mi se păreau chiar bune la vremea aia, offff.....

Aveţi aici un articol din Adevărul cu povestea dozatoarelor ăstora şi milioanele de dolari făcute cu ele....e chiar interesant!!

povestea dozatoarelor

fetelor...va mai amintiti...
ce zi e azi ??/

23 AUGUST

VOI ATI PARTICIPAT LA DEFILARI???

23 AUGUST a fost, timp de aproape jumătate de secol, sărbătoarea naţională a României, pregătită şi întâmpinată cu mare fast de regimul comunist. În fiecare an se organizau parade militare, la radio şi la televizor se difuzau spectacole grandioase, iar magazinele se umpleau brusc de marfă greu de găsit .....

Se făceau parade pe stradă defilări,țin minte ca făceau în curtea școli pregătiri pt...nici nu mai știu cum se numea,aveam în mâini două ștafete ca majoretele și făceam niște chesti,asta era în generală,la liceu nu mai făceam,amintiri nu o să va vină să credeți ,dar îmi este dor de acele vremuri,probabil îmi amintesc d ani copilăriei,adolescenții!

Asta vroiam să vă întreb şi eu astăzi, dacă vă aduceţi aminte de defilări...
Ne chinuiau, efectiv, cu dansurile pe stadion, stăteam ore în şir nemâncaţi, în soare, unii leşinau...dar uitam repede, copii fiind, cred că rămânea aerul acela de festivism...

Mi-e îmi plăcea...chiar îmi este dor de acele vremuri nu știu de ce,mă crezi ca au trecut atâția ani iar eu mai am în gând zgomotul navetelor cu sticlele de lapte,mă gandesc la cutiile de Făgăraș,si parcă când mă trezeam dimineață aveam impresia ca respir aerul ală când ne trezeam să mergem să ținem rând la cozi,dci n pot uita mi-au rămas tipărite în minte,îmi amintesc ca ne prindea noaptea pe străzi jucând felurite jocuri,striga mamă după noi să intram în casă...

S cel mai important ,eram toți aproape toți egali,nu ca acuma cei bogați se dau deoparte de cei sărăci,atunci ne jucăm și cei bogați și cei sărăci,acum nu mai e asa,erau multe chestiune ce în ziua de azi nu mai sunt!

Așa e...le povestesc copiilor cum mă distrăm eu când eram mică,râdeam ore în șir cu ei,nu mai spun când mă întâlnesc cu veri mei ne amintim c năzdrăvănii făceam,ne-am întâlnit de sărbători acum noi ani am râs de îmi curgeau lacrimile în barbă,cu unul din veri nu mă văzuserăm de vreo patru ani,șe uita la mne  și spunea,,nu ne-am văzut de 4 ani! Și tu nu te-ai schimbat deloc..doamne o nebuna am fost..nu ca acum m-am schimbat  :hgdhg:dar dacă ar fi să scriu o carte despre mine,ar fi așa: comedie,aventură nu deia amoroasă..
Dramă,și dacă caut bine o dau și în horror