Povești celebre de dragoste

[size=16]e spune că dragostea este un câmp de luptă, dar în unele cazuri dragostea chiar a provocat războaie şi durere, chiar schimbând cursul istoriei. Oameni simpli, regi şi regine, artişti sau filosofi, toţi şi-au găsit perechea, s-au îndrăgostit nebuneşte; apoi, viaţa lor a luat câte-o turnură neaşteptată şi totul s-a schimbat. Toţi au luptat pentru dragostea lor şi, deşi uneori în moduri nu tocmai fireşti, şi au făcut ca sentimentele lor să devină eterne. Iată opt cupluri care au intrat în istorie, opt poveşti de dragoste diverse, şi, fără îndoială, interesante.[/size]

[size=16]1. Antoniu şi Cleopatra[/size]

[size=16]41 î.Hr-31 î.Hr, Egipt şi Imperiul Roman[/size]

Dincolo de imaginea de erou predestinat şi imaculat, model de conducător politic şi victimă a unei “monstruoase coaliţii”, Cuza apare la o cercetare atentă şi fără prejudecăţi, într-o altă realitate istorică. Mai mult ca oricând este necesară înţelegerea omului Alexandru Ioan Cuza, cu existenţa sa cotidiană, supus responsabilităţii, dar şi viciilor sale.

Numeroasele sale aventuri amoroase îl făcuseră celebru prin saloanele Iaşilor şi Bucureştilor, încă înainte să devină domn, cea mai importantă şi cu majore consecinţe politice fiind relaţia cu Cocuţa Vogoride. Nu trebuie să ne producă un prea mare tremur moral faptul că Al. I. Cuza trăia cu soţia caimacanului care îl făcuse din locotenent, colonel. Pe vremea aceea uniforma de ofiţer şi privilegiile de care se bucura acesta atrăgeau femeile ca un magnet. Legătura sa cu Cocuţa Vogoride stă la originea “scandalului scrisorilor” de la Iaşi, în urma căruia a fost posibilă victoria unionistă din 5 ianuarie 1959.

Cuza nu era băutor, dar fuma exagerat de mult şi consuma cafea fără măsură. De altfel, cauza gravelor sale maladii de plămâni şi de inimă, care i-au adus şi moartea prematură, se găseşte în excesul de tutun, de cafea neagră şi în nopţile pierdute la cărţi.

Cuza era cartofor. Cuceritor când vroia, prietenos cu cei de aproape, lua parte la mai toate petrecerile, unele dintre ele destul de scandaloase pentru cei care ţineau la buna lor faimă. După obiceiul deprins de la Paris, unde fusese lăsat fără nici un control în timpul vârstei critice, Cuza îşi petrecea multe nopţi cu prieteni uşuratici, care speculau firea nepăsătoare, gata sa le împartă tot ce avea, şi să le mai rămână şi dator. Pătimaş la jocul de cărţi, şi-a pierdut, mai târziu, multe proprietăţi moştenite de la părinţi.

Căsătoria sa cu Elena s-a produs într-o situaţie financiară precară, dar a fost efectul unor sentimente curate. Această situaţie, dublată de nefericita condiţie fizică a Doamnei Elena (nu putea face copii), a determinat şi atitudinea rece cu care Cuza îşi trata soţia.

Lucia Borş, în cartea “Doamna Elena Cuza” arăta: “Fiind din fire nestatornic, şi dragostea ce o purta soţiei se risipi în localurile de petrecere unde îşi înstrăina rând pe rând proprietăţile, ruinându-şi sănătatea. Cum era veşnic hărţuit de datornici, căsnicia lor se destrăma într-un lung şir de suferinţe pentru soţie”.

Pe acest fond a acţionat fulgerător Maria Obrenovici, amanta. Între Cuza şi Maria Obrenovici se stabilise ceea ce poate fi definit printr-un cuvânt – o legătură. Cuvântul legătură avea însă, în epocă, o încărcătură mult mai complexă. Întemeiate iniţial pe atracţia fizică, ea a evoluat rapid într-o dragoste puternică şi, mai ales, constantă. Maria i-a dăruit doi fii. Cuza i-a înfiat şi i-a adus la palat.

Cum se întâmplă în astfel de situaţii, pe fondul regimului autoritar, Maria s-a implicat rapid în camarilă. Este de presupus că a fost atrasă, deoarece la Porţile Orientului persoana cea mai apropiată de conducător este şi cea mai influentă.

Principalul acolit al lui Cuza, C. Liebrecht ştiuse să câştige şi simpatia şi încrederea frumoasei Maria Obrenovici, prietena lui Cuza. Devenise confidentul ei; o îndatora prin diverse servicii personale, o împrumuta chiar şi cu bani. Intimitatea lui Liebrecht cu Maria Obrenovici a generat inclusiv zvonul maliţios că este tatăl copiilor lui Cuza. Această variantă era cu atât mai perfidă cu cât transfera tema sterilităţii de la Doamna Elena la Cuza.

Este de subliniat că ambii parteneri îşi continuau viaţa sexuală în afara cuplului, având numeroşi alţi amanţi şi amante, fără ca acest aspect să corodeze legătura. În timpul ei, Maria Obrenovici a avut copii şi cu alţi bărbaţi, iar Cuza a continuat să viziteze noaptea, travestit, singur sau împreună cu Kogălniceanu, diferite adrese confidenţiale.

Imaginea publică a lui Cuza s-a deteriorat accelerat şi datorită existenţei unui grad înalt de comparaţie: ţinuta morală, discreţia şi popularitatea Doamnei Elena Cuza.

Împotriva lui Cuza s-a format “monstruoasa coaliţie”, care a reuşit să găsească un aliat neaşteptat: Maria Obrenovici, care a fost atrasă în conspiraţia împotriva domnitorului. Este, la prima vedere şi din punct de vedere personal, cea mai mare trădare. Ulterior, s-au căutat explicaţii asupra acestei incredibile atitudini: cumpărarea cu bani, răzbunare sau presiuni din partea familiei sale.

Ţinând cont de natura legăturii sentimentale dintre Cuza şi Maria Obrenovici, precum şi de faptul că după detronare l-a însoţit pe fostul domnitor în exil, nu este exclus ca motivul cel mai solid, care o putea face pe Maria Obrenovici să-şi trădeze iubitul ,să fi fost teama de o îndepărtare a lui Cuza prin asasinat. Oferindu-i-se soluţia emigrării împreună cu bărbatul iubit, ea a acceptat să-i salveze viaţa printr-un gest colaboraţionist.

În noaptea organizării loviturii de stat împotriva lui Cuza, acesta şi Maria Obrenovici au împărţit aceiaşi cameră. În apartamentul alăturat se afla Doamna Elena împreună cu copiii soţului ei şi ai amantei, asistaţi de camerista franceză, Florentine. Acest triunghi conjugal la nivelul tronului şi sub acelaşi acoperiş al Palatului domnesc este probabil partea cea mai urâtă a nopţii de 11 februarie 1866. Avem toate motivele să credem că Maria Obrenovici a aşteptat ca domnitorul să adoarmă pentru a descuia uşa apartamentului, astfel încât ofiţerii care complotau să poată pătrunde nestingheriţi. Luat prin surprindere, Cuza este nevoit să semneze actul abdicării.

În ziua de 13 februarie, Cuza a părăsit Bucureştiul abandonându-şi soţia şi copiii. Maria Obrenovici l-a urmat pe un traseu separat. La Braşov, cei doi amanţi se declară la hotel soţ şi soţie. Plecată pe urma lor împreună cu copiii, Elena Cuza îi caută disperată pe traseul Braşov – Viena, găsindu-i până la urmă în capitala Austriei. Triunghiul conjugal se reface acolo, Maria Obrenovici – una din acele femei fatale din istoria României – grăbindu-se în scurt timp să-l înşele pe Cuza cu unul dintre favoriţii lui, un anume Constantinovici, căruia îi naşte şi un fiu.

Ca o concluzie, se poate afirma că relaţia sentimentală dintre Alexandru Ioan Cuza şi Maria Obrenovici a influenţat comportamentul politic al domnitorului şi a contribuit substanţial la căderea lui.