Poveste despre un drapel

Scris de **Donna** Joi Feb 18, 2016 9:04 pm

Ehei, dragilor, am să fac topic zic eu şi serios, şi interesant.
M-am gândit că nu ar strica să dobândim împreună câteva noţiuni despre drapelele diferitelor ţări, povestea culorilor alese pentru acestea şi ceea ce simbolizează ele!!
De exemplu, ştiaţi că poate cea mai răspândită culoare intrată în alcătuirea drapelelor naţionale este ROŞUL?? numai în Europa el întră în componenţa cromatică a steagurilor în 26 de ţări, drapele fără culoarea roşie având doar Irlanda, Suedia, Finlanda şi Grecia!

Eu zic să începem cu povestea tricolorului...

În ziua în care flutură mai multe steaguri ca oricând în România, povestea drapelului nostru, un simbol naţional mai vechi decât România Mare, trebuie readusă în amintire. Urmaş al vechilor steaguri de luptă din Moldova şi Ţara Românească, tricolorul a apărut în secolul al XIX-lea şi a devenit simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Pe câmpul de luptă sau în competiţiile sportive, ca însemn al statului sau ca dovadă de dragoste de ţară, îi însoţeşte pe români de aproape două secole. Din mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată Zi a Drapelului Național al României.

Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului al XIX-lea. Poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).

Tricolorul românesc e simbol de libertate la 1848 şi de unitate la 1859. Îi însoţeşte pe ostaşii care aduc independenţa României în 1877. Spre el vor privi cu speranţă românii în lupta pentru unitate, încununată la 1918.

Astăzi, îl vedem zi de zi pe instituţiile publice, dar tricolorul nu este doar un decor oficial. Steagul capătă suflet când e purtat de un sportiv victorios sau când onorează un militar căzut la datorie. Drapelul ne umple de bucurie şi ne sprijină în suferinţă, fiind un simbol care se transformă în sentiment atunci când se întâlneşte cu momente cheie din vieţile noastre şi din destinul ţării.

Înfăţişarea drapelului are rădăcini adânci în trecutul nostru. „Este o întruchipare a culorilor Principatelor Române, este un simbol al unităţii naţionale din timpul domniei lui Mihai Viteazul, când ştim că a avut loc prima Unire politică a Ţărilor Române, şi nu în ultimul rând, este o prezentare a celor mai frecvente culori care apar pe toate ţesăturile populare din toate regiunile României”, explică muzeograful Şerban Constantinescu, de la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Tricolorul a apărut din dorinţa de unitate a moldovenilor şi a muntenilor. La începutul secolului al XIX-lea, în vremea domnitorilor Alexandru Dimitrie Ghika şi Mihail Sturdza, steagurile Principatelor aveau doar două culori: în ţara Românească galben şi albastru, în Moldova - roşu şi albastru. Primul decret pentru a prezenta tricolorul ca steag naţional datează de la 14 iunie 1848. Steagul revoluţionarilor de atunci avea aceleaşi culori ca astăzi, dar aşezate orizontal.

În 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite. „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”, declama domnitorul.

În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I. „Pânza era tricoloră, albastrul apare lângă hampă, deci culorile sunt pe verticală, galben în mijloc, roşu în partea exterioară. În cele patru colţuri, nişte ghirlande din frunze de laur, apărea cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era pictată stema ţării”, aminteşte Şerban Constantinescu.

În 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii. „Toate ţările devenite socialiste sau comuniste după al doilea Război Mondial şi-au schimbat stemele, introducând elemente sovietice. E clar că ele nu aveau nici o legătură nici cu tradiţia stemelor, nici cu heraldica”, arată Cornel Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naţional.

Românii vor decupa stema cu elemente sovietice de pe steag în Decembrie 1989. Îşi recuperau astfel drapelul, după mai bine de 40 de ani în care nu le mai aparţinuse.

Pentru sportivi si pentru exploratori, drapelul nu are răceala însemnului oficial. El este, înainte de toate, semnul victoriei şi al mândriei de a fi român. „Drapelele naţionale au o origine în steagurile, drapelele de luptă. În cazul războaielor, porneşti la atac cu steagul şi o faci de sute şi sute de ani. Sportul este un fel de competiţie, de război dacă vreţi, paşnic, între două ţări”, analizează antropologul Vintilă Mihăilescu.

De câţiva ani, drapelul are şi o zi a lui - 26 iunie. Dar ne însoţeşte mai ales de Ziua Naţională, când ne ajută să ne amintim cine suntem.

http://www.digi24.ro/

Scris de **Donna** Joi Feb 18, 2016 9:13 pm

Poveste despre un drapel 2964106688_bdf1be5b5_2014050907

• Drapelul care simbolizează Uniunea Europeană a fost creat de un simplu funcţionar

• El a recunoscut că a fost inspirat de „Medalia Miraculoasă“ care o înfăţişează pe Fecioara Maria cu un nimb format din 12 stele

De Ziua Europei, în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, această zi se celebrează prin arborarea drapelului Uniunii Europene. Cele 12 steluţe aurii pe fond albastru reprezintă un simbol al unităţii europene şi a fost adoptat în 1955. Însă puţini ştiu că rădăcinile acestui model, cu un desen atît de simplist, de altfel, au semnificaţii creştine. Cel ce l-a desenat a recunoscut că a fost fascinat de reprezentările Fecioarei Maria, cea care i s-a arătat unei călugăriţe din Paris, în 1830. Drapelul UE este inspirat din Medalia Miraculoasă, turnată după săvîrşirea aceluiaşi miracol. Fondul albastru este de asemenea culoarea Maicii Domnului, iar numărul stelelor, 12, ne duce cu gîndul la cei 12 apostoli. Haloul de 12 stele este menţionat şi în Apocalipsă. Deşi semnificaţia simbolurilor creştine din drapel nu este aprobată oficial de către UE, creştinii consideră că nimic nu e întîmplător, UE ar fi protejată de însăşi Fecioara Maria. Povestea drapelului UE, deşi este una recentă, nu este lipsită de mistere şi controverse, începînd cu identitatea autorului, Arsene Heitz, despre care nu se ştie mare lucru. Iată cum s-a născut acum 59 de ani cercul de stele pe fond albastru.

Steagul „Statelor Unite ale Europei“

Deşi steagul este asociat de obicei cu Uniunea Europeană, a fost iniţial al Consiliului Europei, pentru a reprezenta acest continent ca un întreg. A fost adoptat la 8 decembrie 1955. La 26 mai 1986, a fost preluat de Comunitatea Europeană. Steagul a ajuns mai departe, la Uniunea Europeană, înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht în 1992, în prelungirea Comunităţii Europene. Ideea unui steag european plutea încă din 1920. Contele austriac stabilit în Japonia Richard Nikolaus von Coudenhove Kalergi a propus, în numele Mişcării Pan-Europa pe care o conducea, primul drapel al Europei: o cruce roşie într-un cerc galben, totul pe fundal albastru. Tot acest conte a propus în 1929 ca „Oda Bucuriei“, finalul Simfoniei a IX-a de Beethoven, să devină imn al Europei unite, ceea ce s-a şi întîmplat, dar abia în 1985. În 1930, a apărut o propunere de drapel al Europei pentru ceea ce autorul francez Robert Poucher numea „Statele Unite ale Europei“. Steagul semăna cu cel al SUA. Pe 23 august 1949, proiectul franţuzoaicei Camille Manne înfăţişa un drapel în care să fie reprezentate „toate vechile naţiuni europene într-un organism comun“, steagul urmînd să reprezinte, prin cele şase culori, „sinteza diferitelor drapele ale naţiunilor europene“, prezente şi viitoare. Printre acestea, este menţionată şi România, care este astfel inclusă pentru prima oară în Consiliul Europei, fie şi numai teoretic. Alte propuneri: un E de culoare verde pe un fundal alb, 8 cercuri argintii pe un fundal albastru (respins deoarece cercurile semănau cu zerouri), o stea galbenă pe fundal albastru (respins fiindcă semăna cu cel al Republicii Congo).

Turcia voia şi o semilună

Diplomatul spaniol Salvador de Madariaga este cel care a aşezat România în UE pentru a doua oară. În decembrie 1951, a venit cu ideea unui steag asemănător cu cel de azi: pe fundal albastru, fiecare capitală a Europei, inclusiv Bucureştiul, era reprezentată de o bulină aurie, plasată exact în locul pe care l-ar fi ocupat pe hartă. Steagul-hartă nu avea desenate frontiere, motiv pentru care a început să circule gluma că e o singură ţară, foarte mare, posibil URSS. Un an mai tîrziu, cel ce avea să fie recunoscut drept părintele drapelului UE, Arsene Heitz, a venit cu primul lui desen: un steag verde, cu colţuri, similar celui adoptat de Papa Leon al III-lea. Peste puţin timp, a desenat o cruce roşie pe fond verde. În acelaşi an, 1952, a avut, de fapt, cinci propuneri, trei dintre ele prefigurînd modelul consacrat. Stelele aurii, în număr de 15, erau dispuse în două cercuri concentrice, însă într-un colţ, figura fie steagul Franţei, fie al Marii Britanii, fie al Turciei, ţară care de cîteva ori se opusese drapelelor anterioare cu tentă creştină şi care voia adăugarea unei semiluni. Înainte de a ajunge la forma finală, Heitz a încercat şi o roză a vînturilor în roşu şi albastru şi o stea galbenă în cerc roşu. Prolificul Heitz a venit cu alte 20 de propuneri în anul 1955. Versiunea aleasă a fost cea pe care o ştim, însă în mijloc era o a 13-a stea, mai mare. La 24 aprilie 1955, deputaţii au respins steagul lui Salvador de Madariaga, preferîndu-l pe cel cu 12 stele în cinci colţuri, dar fără cea din mijloc, adoptat oficial în 8 decembrie 1959 ca drapel al Consiliului Europei, din peste 100 de propuneri înregistrate de-a lungul timpului.

„Iar pe capul ei, o coroană de douăsprezece stele“

Pe parcursul anilor, Consiliul Europei a încurajat proaspetele instituţii europene să adopte, la rîndul lor, acest drapel, astfel că există în prezent zeci de versiuni ale design-ului de bază, adaptate logo-ului fiecărei instituţii europene. Cît despre simbolistică, albastrul reprezintă pacea, iar cercul de stele uniunea statelor componente. Indiferent de numărul acestora, pe steag rămîn doar 12 steluţe. Acestea sînt plasate vertical, exact ca orele pe cadranul unui ceas şi trebuie să fie identice şi la distanţe egale, pentru a simboliza egalitatea dintre toate statele europene. Mulţi s-au întrebat de ce 12? De la numărul zodiilor, de la numărul lunilor anului sau numărul gradaţiilor de pe cadranul ceasului, cei 12 cezari menţionaţi de istoricul Suetonius, cele 12 table ale Legii romane? Iniţial, propunerea lui Heitz conţinea 15 stele, fiindcă în 1953, Consiliul Europei avea 15 state membre. Însă 12 a fost considerat „simbol al perfecţiunii şi plenitudinii“, fără conotaţii politice, „respectînd şi criteriul laicităţii“, după cum se precizează pe site-ul UE, oficialii preferînd să nu recunoască vreun înţeles creştin în acest drapel. Însă autorul proiectului a declarat că s-a inspirat din cultul sfintei Fecioare Maria. Arsene Heitz a recunoscut că, de fapt, Cartea Apocalipsei (unde haloul de 12 stele al Fecioarei Maria a fost menţionat prima dată) l-a ajutat să se inspire în realizarea steagului.

http://www.monitorulexpres.ro/

Scris de **Donna** Dum Feb 21, 2016 9:53 am

Un steag care mie una mi se pare foarte interesant, este cel al Japoniei!

Steagul national al Japoniei este rectangular, de culoare alba cu un disc rosu in centru. Numele discului rosu, si prin extensie numele drapelului, este hi no maru, (lit. discul soarelui).

Culoarea discului se numeste beni-iro si se extrage, in mod traditional, din petalele debeni-bana, o specie de sofranel.

Prin comparatie, rosul de pe steagul Romaniei este de o nuanta mai deschisa.

http://nihonkoku.3x.ro/

Scris de **Donna** Dum Feb 21, 2016 10:00 am

Cum ar arăta steagurile lumii dacă ar fi mâncare

Pentru cei care consideră drapelele prea uniforme şi anoste, dar şi pentru gurmanzi, site-ulvisualnews.com a publicat o galerie foto în care steagurile diferitelor ţări ale lumii sunt refăcute sub forma unor porţii de mâncare.

Astfel, în galeria foto de mai jos puteţi vedea cum pastele, roşiile chery şi busuoicul se transformă în steagul Italiei, branza mucegăită şi strugurii alcătuiesc steagul Franţei, cârnociorii picanţi fac parte din steagul Spaniei, shushi-ul din cel al Japoniei, iar celebrii hot dogi devin steagul Americii.

http://www.gandul.info/

Steagul Italiei

Steagul Libanului

Steagul Vietnamului

Steagul Coreei de Sud

Scris de **Donna** Dum Feb 21, 2016 10:05 am

Steagul Spaniei

Steagul Elvetiei

Steagul Thailandei

Steagul Turciei

Steagul Marii Britanii

Scris de **Donna** Dum Feb 21, 2016 10:10 am

Steagul Americii
Observaţi că imaginea este alcătuită din mâncarea tradiţională a ţării respective!!

Steagul Australiei

Steagul Braziliei

Steagul Chinei

Steagul Franţei

Steagul Greciei

Scris de **mihaela** Dum Feb 21, 2016 10:11 am

Frumos

Scris de **Donna** Dum Feb 21, 2016 10:16 am

Daaa, mi s-a făcut şi poftă tot postând la drapele!!! laught

Steagul Indiei

Steagul Indoneziei

Steagul Japoniei

Scris de **mihaela** Dum Feb 21, 2016 10:38 am

Japonia..ce o fi ala?

Scris de **Donna** Dum Feb 21, 2016 10:52 am

Cred că sushi, e mâncarea lor tradiţională, pe lângă orez! Peşte crud..

Scris de **Donna** Dum Mar 06, 2016 7:28 pm

Steagul Moldovei a fost modificat de-a lungul timpului de fiecare domnitor după bunul său plac. Dacă culoarea drapelului a fost fie roşu, fie albastru, în mijloc a fost inscripţionat acelaşi cap de bour ce reprezenta puterea Moldovei.

De-a lungul timpului în Moldova au fost felurite steaguri, precum cel domnesc, al ţării, steagurile cetelor boiereşti, ale unităţilor militare, drapele ce s-au schimbat de la o epocă la alta. Culoarea de bază a steagului Moldovei a fost roşie. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, steagul era roşu, având un cap de bour galben cu o stea între coarne, soarele în dreapta şi luna în stânga.

Gravura lui I. Kukullo, în care era redată bătălia de la Baia din 1467, prezintă imaginea steagului Moldovei din timpul lui Ştefan cel Mare, ce avea ca stemă capul de bour.

La începutul anului 1500, a fost realizat steagul de luptă al lui Ştefan cel Mare, care însă a ajuns în posesia călugărilor de pe muntele Athos, fiind păstrat de aceştia până în primăvara anului 1917. Steagul lui Ştefan cel Mare are o istorie extrem de bogată, fiind unul dintre cele mai preţioase obiecte istorice ce ne-au rămas până în ziua de la marele voievod moldovean. Acest steag a fost recuperat de România, în primăvara anului 1917, autorităţile române au reuşit să-l aducă în ţară de la Mănăstirea Zografu, de pe muntele Athos, loc unde a stat nu mai puţin de 417 ani.

Cronicarul polonez Martin Bielski a prezentat poziţia de atac a armatei moldoveneşti în lupta de la Obertyn, din data de 22 august 1531, soldaţii având atât în centru cât şi în partea din stânga două steaguri moldoveneşti, pe pânza cărora era imprimat capul de bour.

Următorul drapel moldovenesc datează din perioada voievodului Ieremia Movilă, ce a domnit între 1595 şi 1600. Acest steag avea capul de bour în mijloc, într-un cerc de argint, ce avea o cruce deasupra. Pe pânza de culoare roşie se afla un dreptunghi alb pe care era scris, cu litere chirilice, numele domnitorului.

În secolul XVII, ambasadorii polonezi Cristofor de Zbaraz şi Erji Crasinsci descriau drapelul din perioada voievozilor Ştefan Tomşa şi Vasile Lupu drept „steagul roşu al Ţării Moldovei cu capul de zimbru”.

„Îndată ce am pornit au urmat şi boierii şi toată curtea sub un steag roşu de stofă de Damasc în chip de insignă militară. Aproape de Iaşi s-au ivit în cimp steagurile de călăreţi moldoveni aşezate într-un singur şir, în număr de douăzeci şi şase de steaguri de seimeni şi alte şase steaguri de pedestrime moldovenească”, relata solul polonez Ioan Gninski în momentul sosirii sale în Moldova, în anul 1677.

La începutul secolului XIX, albastrul a devenit culoarea predominantă pe steagul Moldovei. Drapelul armatei moldoveneşti din perioada 1834 – 1849 are albastru având în colţuri pătrate de culoare roşie. În centrul steagului era imprimat capul de bour, cu aceeaşi stea între coarne şi o coroană deasupra.

Drapelul din 1849 semăna cu cele de dinainte. Pânza era tot de culoare albastră, avea în colţuri pătrate roşii pe care erau pictate stele în şase colţuri, iar în mijlocul drapelul era capul de bour de argint cu o stea între coarne.

Steagul din anul 1856 era puţin diferit faţă de cele din trecut. În colţurile roşii ale drapelului erau inscripţionate câte o stea de aur, iar în mijloc era capul de bour încadrat între o tulpină de aur şi o coroană.

În anul 1861, Francezul A. Le Gras a vorbit despre steagul unei corăbii moldoveneşti. Acesta era albastru, iar în colţul de dreapta sus avea pe fundal roşu trei stele albe, iar în mijlocul drapelului se afla tradiţionalul cap de bour.

„Capul de bour a dăinuit de-a lungul timpului pe steagul Moldovei. Acesta reprezenta puterea, iar stelele dintre coarnele acestuia simbolizau luminăţia bunei domnii, în timp ce culoarea predominant roşie a steagului moldovenesc evoca vitejia răzeşilor”, a explicat istoricul sucevean Ilie Gliga.

http://adevarul.ro/

Scris de **Donna** Dum Iun 26, 2016 8:45 am

Azi, 26 iunie, e Ziua Tricolorului României!! La multi ani!!

Scris de Continut sponsorizat

Poveste despre un drapel

Poveste despre un drapel

Cum s-a născut steagul Uniunii Europene

Re: Poveste despre un drapel

Re: Poveste despre un drapel

Re: Poveste despre un drapel

Re: Poveste despre un drapel

Re: Poveste despre un drapel

Re: Poveste despre un drapel

Re: Poveste despre un drapel

Re: Poveste despre un drapel

Ce a căutat capul de bour pe steagul Moldovei şi ce reprezenta culoarea roşie a drapelului

Steagul Moldovei a fost modificat de-a lungul timpului de fiecare domnitor după bunul său plac. Dacă culoarea drapelului a fost fie roşu, fie albastru, în mijloc a fost inscripţionat acelaşi cap de bour ce reprezenta puterea Moldovei.

Re: Poveste despre un drapel

Re: Poveste despre un drapel